Interviu cu Radu Teodorescu

Radu Teodorescu, Psihiatru, formator de terapie cognitivă şi comportamentală şi reabilitare, vicepreşedinte a Ligii Române de Sănătate Mintală.

Dr. Radu Teodorescu de la Spitalul de Psihiatrie Obregia din Bucureşti este unul dintre cei 20 de psihiatri care după Revoluţie au plecat în Franţa pentru pregătire suplimentară. Ceilalţi au rămas în Franţa, el s-a întors după 5 ani.

“Niciodată nu am înţeles de ce au rămas ceilalţi în Franţa, sau de ce ar fi trebuit să rămân eu. Niciodată nu am regretat decizia mea de a mă întoarce. Din ghinion, fiindcă nu am avut nimic, am putut începe o mulţime de lucruri aici, în Bucureşti. Este foarte satisfăcător să lucrezi cu tineri, să vezi cum dezvoltă un mod etic de a gândi despre sănătatea mintală. Etica nu a existat înainte de anii 1990. Pacienţii erau ca nişte obiecte, tu erai gardianul.”

“Aceasta era situaţia când şi-a terminat studiile ca psihiatru în 1986. “Din fericire nu a trebuit să lucrez în sistem mai mult de 3 ani”, spune el.

“Eram complet izolaţi. Nu ştiam ceea ce se întâmplă în vest, nu realizam că suntem pe o altă planetă din punct de gândire etic. Am putut să facem rost de informaţii tehnice deoarece unul din psihiatri din spital avea un frate în Statele Unite. Acesta I-a trimis un DSM. L-am copiat în 20 de exemplare; erau 20 de psihiatri în Obregia.

“Când primii psihiatri din străinătate au venit pentru prima dată în Romania în 1990, au fost uimiţi că puteam vorbi despre părţile biologice şi tehnnice ale profesiei. Aveam aceleaşi idei despre medicaţie şi diagnostic. Prăpastia era că nu aveam nici un fel de formare în psihoterapie şi reabilitare psihosocială. Nu era nici o idee despre psihiatria comunitară. Aceasta este încă diferenţa dintre lumea nostră şi a voastră.”

Psihoterapia a fost interzisă până în 1990. “Sistemul se considera că avea rădăcini materialiste” explică Teodorescu. Psihoterapia era văzută ca idealistă, aşa că era interzisă. Numai Marx era acceptat, orice filozof era interzis.”

Profesorul Teodorescu a fost unul dintre membrii fondatori ai Ligii Romane de Sănătate Mentală şi a fondat Asociaţia Romana de Ppsihiatrie Comunitară. “Lipsa psihiatriei comunitare încă există”, spune el. “În Bucureşti, un oraş cu 2,5 milioane de locuitori, avem 12 adăposturi, toate susţinute de ONG-uri. În fiecare ţară normal îngrijirea în sănătate mentală este obligaţia statului. Aici am reuşit să facem câteva case protejate numai datorită ONG-urilor.

Cum să realizăm idealurile?

“Trebuie să punem presiune asupra guvernului. Organizaţiile profesionale, dar de asemenea şi pacienţii şi familiile acestora. Nici un guvern din lume nu dă uşor bani psihiatriei. Presiunea este necesară. În Romania trebuie să începem cu chestiile elementare. Pentru un pacient care nu are casă, nici un venit, care nu are medicamente adecvate, psihiatria nu este suficientă.majoritatea pacienţilor cronici trebuie să locuiască cu familiile lor. Când ambii părinţi sunt în pensie, ei nu au un venit suficient pentru a avea grijă de copilul lor.

Pacienţii se aşteaptă ca statul să plătească pentru ei?

“Da şi nu. Sunt obişnuiţi să nu primească ceea ce au ei nevoie. “Poate”, spun ei, “dar nu în viaţa aceasta”. Anul trecut, cu ajutorul ONG-urilor, într-una dintre clădirile Spitalului Obregia s-a deschis un centru de zi în care 40, 50 de pacienţi cronici vin în fiecare zi. “Fiindcă am petrecut aşa mult timp împreună, înţelegem care sunt problemele lor. 20 sau 25 vin fiindcă nu primesc de mâncare de altundeva.” Dr. Teodorescu adună de la prietenii lui haine pentru pacienţi. “Trebuie să consumăm mult timp şi în afara profesiei”.