Interviu cu Pompilia Dehelean

D-na Pompilia Dehelean este profesor de psihiatrie şi vice-rector la facultatea de Medicină Timişoara. Când era mică dorea să devină oftalmolog, la fel ca şi tatăl ei, dar în 1962 a început să studieze psihiatria deoarece atunci nu era nici un loc la institutul de oftalmologie.

“Niciodată nu am regretat această alegere”, spune ea. “Cu mai mulţi pacienţi am o relaţie foarte strânsă. Îmi place să “antrebez” oamenii şi să discut despre boală cu ei. Adesea, pacienţii de psihiatrie sunt săraci şi se află la nivelul de jos al ierarhiei sociale. Psihiatrii beneficiază de mai puţină stimă în comparaţie cu ceilalţi medici specialişti”. Care este statutul psihiatriei în programa universitară? “Nu este chiar aşa de rău”, spune Dehelean. “Avem 3 psihiatri ca vice-rectori, în Timişoara, Craiova şi Iaşi. Asta înseamnă ca profesia este considerată importantă”.

Cu privire la legislaţie, situaţia nu este de asemenea atât de rea. “ există o nouă lege referitoare la drepturile pacienţilor”. Fiecare pacient poate citi care sunt drepturile şi obligaţiile sale. “Această dezvoltare ne inspiră optimism”, spune ea.

După mai multe insistenţe, Dehelean spune ceea ce face situaţia profesională dureroasă: toate îmbunătăţirile care devin posibile cu ajutorul legilor vechi sau noi nu duc la nimic deoarece autorităţile dau foarte puţin bani pentru psihiatrie.

“Salariile noastre sunt ridicole. Nu beneficiem de măriri de salariu, doar un plus de venit datorită gradului de pericol. Doctorii din Romania au reputaţia că acceptă bani, dar va asigur că în cazul nostru opusul este adevărat. Dăm bani unor pacienţi, doar pentru că nu au ce mânca. Câteodată plătesc chiar şi asigurarea medicală pentru un pacient. Pentru o lună, pentru a acoperi o gaură- bineînţeles că nu poţi face acest lucru permanent. Beneficiile sunt foarte reduse, dacă pacienţii nu au familii care să aibă grijă de ei, sunt obligaţi să facă faţă unei sărăcii cumplite.”

Mai mulţi foşti pacienţi de psihiatrie nu au loc de muncă, acolo unde munca ar fi foarte benefică pentru ei. Dehelean: “Deja avem legi care forţează angajatorii să angajeze persoane cu probleme de sănătate mintală, dar intrepprinderile ignoră complet această lege. Totuşi, este foarte important pentru reabilitarea unui pacient să găsească un loc de muncă”. La Spitalul Universitar din Timişoara şi la Gătaia, instituţia care se află la 60 de kilometri depărtare în pădure, posibilitatea de a lucra în cadrul instituţiei a fost întotdeauna considerată foarte importantă pentru pacienţi. Au început devreme ergoterapia, şi au continuat de-a lungul întregii perioade comuniste.

Pomlipia Dehelean se bucură de norocul pe care l-a avut de a munci ca tânăr psihiatru la Gătaia, sub aripa domnului profesor Eduard Pamfil. Ca şi colegul ei, Mircea Lăzărescu, profesor şi director al Spitalului Universitar de Psihiatrie din Timişoara, şi ea apreciază talentul special pe care tutorul lor l-a avut în a ţine dictatura la distanţă. Poziţia progresivă a Timişoarei în psihiatria romana este fondată pe moştenirea lui Pamfil.